Gândurile lui Cristoiu: Dincă își asumă un lucru pe care nu l-a făcut, încercând să se ocrotească

Publicat: 14/08/2019, 11:09

Jurnalistul afirmă că declarațiile lui Gheorghe Dincă în cazul Luizei au fost contradictorii, trimițând anchetatorii pe piste false.

„Personajul acesta nu are logică. E asasin cu sânge rece. Dar asasinul cu sânge rece, potrivit avocaților, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a avut remușcări și zice că a recunoscut. Nu știm nici acum ce a recunoscut. Potrivit tuturor procedeelor juridice nu există recunoaștere, adică eu vin la dvs sunteți anchetator și zic da, am ucis-o. Și dvs râdeți. Și cum ați ucis-o, că trebuie să povestești. După ce ai terminat de scris, te ia anchetatorul și spui uite toporul, uite groapa. În cazul lui, ați văzut. Zice că a aruncat-o pe Luiza în Olt se duce cu el și spune n-am aruncat-o în Olt, am aruncat-o în Dunăre. După asta, revine Georgiana Hosu și spune nu a fost aruncată, a fost arsă. Nu cred că este vorba de bătaie. Cred că el își asumă asta, încercând să se ocrotească și el”, a afirmat Ion Cristoiu.

Jurnalistul a explicat că rețelele de trafic de minori sunt periculoase și mai dure decât Mafia, care îi execută nu numai pe cei care le divulgă secretele, ci și familiile acestora.

„Aceste rețele de trafic de minore sunt printre cele mai criminale, mai dure decât Mafia. Ele nu acționează transfontalier, în sensul că iau din România tipe care fac șoseaua de centură. De regulă ele iau comenzi. Am văzut și în cazul Epstein din America. Sunt oameni cu foarte mulți bani care vor o fată gen Alexandra. Ele sunt ochite, răpite și duse. Și de-aia nici nu mai revin pentru că ele nu sunt scoase pe stradă. Sunt ținute și duse la domni. Poate fi și varianta asta. În aceste condiții, în mafie, dacă intri la pușcărie, când ai intrat, vine un gardian la tine și spune: atenție, nu spui nimic, în timpul asta familia are cu cutare, avem noi grijă. Dacă spui, te spânzurăm a doua zi și familia ta va avea de suferit. Nu este exclus să fie și aceasta. El să-și asume un lucru pe care nu l-a făcut”, a susținut analistul politic.

Ion Cristoiu a remarcat că la Caracal se face cercetare la fața locului și nu reconstituire, cum ar fi trebuit dacă, după ce a recunoscut, Dincă ar fi oferit toate detaliile pentru strângerea de probe.

„Bâlbâielile unui om care recunoaște totul și apoi nu poți să spui unde este cadavrul. Dacă ați observat, ei fac cercetare la fața locului ca și cum criminalul nu le-ar fi zis nimic. Una este cercetarea la fața locului și alta e reconstituirea. Dacă ăla a zis, nu mai nevoie de cercetare, că te duce el direct. În cazul de față, de o săptămână și ceva noi nu avem de-a face… Că Dincă le spune mergem aici. Nu. Ei fac cercetare. Nu ar trebui să le spună Dincă de faptul că are fete în pereți? Comportamentul acestuii personaj despre care nu știm nimic. El până vineri la 6 dimineața era un om normal, nu-i așa? Adică nu erau probe că el e dintr-o rețea, că e criminal”, a amintit jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că autoritățile s-au folosit de Gheorghe Dincă pentru a îndepărta presa de casa acestuia din Caracal.

„Descoperirile ulterioare nu sunt urmarea unor ascunzișuri, adică au săpat undeva în podele și era acolo un puț și în fundul puțului… nu. Pe noptieră pe care au văzut-o ăia… nici nu știți câți au venit acolo, am înțeles că a fost la nivel de 50 de inși. Deci 50 de inși au făcut percheziție unde sunt probe de omor. Și după asta au plecat de acolo cu niște oase pe care le-au dus la IML. Aici este… Există o singură bănuială, anume faptul că după ce el recunoaște, este adus la București. Acolo poți să suspectezi că a fost o încercare de a scoate presa din dispozitiv. Pentru că ei se bâlbâie pentru că țineți minte l-au adus la București pentru niște pretinse dureri, a spus că-l pun la poligraf, domnul Bănilă spune că nu vom relua decât peste o săptămână cercetarea, o reiau a doua zi și a doua zi ați văzut cum descoperă ei, în fiecare zi…”, a explicat Ion Cristoiu.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a fost dus, joi, 1 august de la Spitalul Penitenciarului Jilava la Institutul Național de Medicină Legală. Dincă ajunsese cu o zi în urmă la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor și al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori.

Bărbatul susține că, atunci când anchetatorii au decins la locuința lui pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Ediția specială a emisiunii Gândurile lui Cristoiu va fi difuzată miercuri pe mediafax.ro și gândul.info.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină